Albrecht Maurer - violă, voce
Theo Jörgensmann - clarinet
Atmosfera magică, profunzimea și complexitatea operei lui Novalis i-au inspirat pe Theo Jörgensmann și pe Albrecht Maurer să folosească extrase din „Imnuri către noapte” pentru a le ghida călătoria muzicală.
„În muzica noastră este vorba despre libertate”, spune Jörgensmann. „Tot ceea ce este prea concret sau distinctiv în ceea ce privește stilul sau materialul muzical e sortit stagnării și epuizării. Muzica noastră e mai degrabă un exercițiu de demantelare decât unul de creație.”
În ciuda credoului lor, care poate părea militant, rezultatul e unul surprinzător de omogen și liniștitor. (...) Din tot ce fac transpare o estetică comună, bazată pe conectarea la prezent. Fiecare sunet abia descoperit conține o cale către altceva, chiar dacă muzicienii nu o urmează întotdeauna. Puterea lor poetică e dată de intensitatea momentului. - Beate Bartlewski
THEO JÖRGENSMANN
Theo Jörgensmann aparține celei de-a doua generații de muzicieni free-jazz europeni. A luat parte la renașterea clarinetului în jazz și improvizație. Este unul dintre puținii clarinetiști pentru care înregistrările solo reprezintă o parte semnificativă din discografie. De-a lungul unei cariere de trei decenii, a lucrat cu artiști de renume precum Mike Richmond, Barre Phillips, Kent Carter, John Lindberg, Charlie Mariano, Wilbur Morris, Eric Vloeimans, Jeanne Lee, John Fischer, Vincent Chancey, Kenny Wheeler, Paul McCandless, Lee Konitz și alții.
ALBRECHT MAURER
Albrecht Maurer a studiat vioară și violă la Musikhochschule Köln. S-a dedicat de asemenea studiului sistemelor tonele non-europene și al muzicii asistate de computer alături de Johannes Fritsch și Klarenz Barlow. A colaborat cu muzicieni precum Kent Carter, Wolter Wierbos, Benoît Delbecq, Bobo Stenson, Norbert Stein, Klaus Kugel, Charlie Mariano, Karl Berger, Steve Argüelles, Barre Phillips, Carla Bley, Peter Jacquemyn, Lucian Ban și John Hébert.
Revista „Signal to Noise” îl caracterizează în următorii termeni: „Maurer este când intens și ludic, când de o tandrețe aproape tragică, dar rămâne mereu provocator”, iar criticul de jazz Richard Cocharne îi descrie tehnica ca fiind este extraordinară, iar interpretarea, plină de imaginație.
