Perioada
21 noiembrie - 12 decembrie 2023
KineDok powered by One World Romania revine pentru a 9-a oară consecutiv la Brașov. Programul internațional de distribuție alternativă de film documentar se va desfășura la Centrul Multicultural al Universității Transilvania în fiecare marți de la ora 18.00, între 21 noiembrie și 12 decembrie. Publicul are ocazia să vizioneze o selecție de filme care nu sunt disponibile în cinematografe și să participe alături de invitații noștri la dezbaterile care au loc după fiecare proiecție.
PROGRAM
21.11. Strălucire atonală /Atonal Glow (Alexander Koridze, Georgia, 2021, 67 min)
Tsotne avea doar 10 ani când a compus prima sa piesă pentru pian. Tânărul muzician locuiește împreună cu bunica sa, Nina, care îl ajută să-și dezvolte talentul. Documentarul lui Alexander Koridze explorează noțiunea de talent precoce, între jocurile copilăriei și așteptările de sub lumina reflectoarelor.
Invitați: Giulia Șerban-Bălțățeanu, Teodora Țuțu, Ștefan Rus, Rareș Șerban și prof. dr. Mihaela Itigan / Liceul Vocațional de Muzică "Tudor Ciortea" Brașov
Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=KtBCIc7Ky9c
28.11. Mai mare decât Trauma/Bigger than Trauma ( Vedrana Pribačić, Croația, 2022, 91 min)
Victime ale abuzurilor din timpul războiului croat de independență, Mary, Kate și Ane decid să se confrunte cu traume vechi de 25 de ani, dar care continuă să le afecteze și în prezent. Documentarul urmărește, pe parcursul a trei ani de zile, procesul terapeutic prin intermediul căruia cele trei ajung să redobândească controlul asupra propriilor vieți.
Invitate: Camelia Clem și Florența Simion / Fundația Hera
Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=zM6MzBWXk4U
05.12. Chemarea lui Pongo/ Pongo Calling (Tomáš Kratochvíl, Republica Cehă, 2022, 78 min)
În urmă cu 15 ani, Štefan Pongo a părăsit Slovacia natală. Motivele au fost simple: xenofobia, rasismul și agresiunea sistematică asupra populației rome. Prins între viața de familie și popularitatea adusă de activismul său online, Štefan continuă să lupte.
Invitată: Florentina Tituleac, @DOAMNA, învățătoare la Școala Gimnazială nr. 5, Săcele - profesor MERITO 2021.
Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=U--ATrfhE1Q
12.12. Vulturii din Țaga /Eagles from Țaga ( Adina Popescu, Iulian Ghervas, România, 2022, 74 min)
Antrenând o echipă care nu adună puncte în clasament, dar care câștigă respectul comunității, Nelu, managerul unui club de fotbal dintr-un sat din Transilvania, nu se dă bătut. După fiecare înfrângere găsește puterea să o ia de la capăt, pentru că nu și-a abandonat niciodată pasiunea din tinerețe.
Invitați: realizatorii filmului
Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=RacDPEaWcBY
_______
KineDok este un program unic în Europa, desfășurându-se concomitent în 6 țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Georgia şi România, unde este coordonat de către Asociația One World Romania, în strâns parteneriat cu festivalul de film. Fiecare dintre țările participante contribuie cu cele mai noi documentare, care rulează apoi în sute de locații din toate cele 6 ţări, generând astfel o comunitate culturală impresionantă. Publicul are șansa să vadă o selecție deosebită de filme care nu circulă în cinematografele obișnuite și să participe la dezbaterile animate de după proiecții, unde sunt invitați regizori, protagoniști și specialiști locali din diferite domenii.
_______
Organizator local: Asociația Artburg, @Centrul Multicultural al Universității Transilvania
Organizator național: @Asociația One World Romania
Parteneri locali: @District Hub, SETbv, @Fundația Hera, @DOAMNA, @Liceul Vocațional de Muzică Tudor Ciortea Brașov.
Parteneri: Institute of Documentary Film (Republica Cehă), Filmtopia (Slovacia), Anthropolis (Ungaria), ReStart (Croația), Chai Khana (Georgia)
Cu sprijinul: Creative Europe - MEDIA Programme of the European Union, Centrul Național al Cinematografiei
Partener de monitorizare: mediaTRUST Romania
Online: www.kinedok.net/ro | www.oneworld.ro
Facebook: www.fb.com/kinedokromania
Instagram: www.instagram.com/kinedokromania
Intrarea este liberă.