Dan Dinu – Parcurile americane | Expoziție de fotografie

Perioada

28 februarie-20 martie 2019

Peisajele americane sunt poate unele dintre cele mai emblematice peisaje din lume, iar parcurile lor naționale sunt cu siguranță un exemplu de funcționalitate când vine vorba de protecția naturii. Stau însă lucrurile chiar atât de bine cum ni le imaginăm noi? Sunt aceste locuri cu adevărat sălbatice? Fotograful Dan Dinu și videograful Cosmin Dumitrache și-au propus să exploreze aceste lucruri în cadrul unui proiect îndrăzneț.

Început în octombrie 2017, proiectul Road Trip 4 Nature și-a propus o călătorie atât prin unele dintre cele mai celebre parcuri naționale americane, cât și prin câteva rezervații mai mici, dar interesante, pentru a înțelege cum este protejată natura aici și ce avem noi de învățat de la cei care au inventat practic acest concept. Timp de 43 de zile, Dan și Cosmin au străbătut în lung și-n lat rezervațiile americane, în căutarea unor peisaje frumoase de fotografiat și a unor povești interesante de spus într-un film documentar. De la istoria tumultoasă a așezărilor din Smoky Mountains și până la mlaștinile din Congaree de pe coasta de est, de la uimitorul labirint din Badlands și până la celebrele canioane din sud-vestul american, de pe coasta Californiei și până în Yellowstone, primul parc național al lumii, povestea lor poate fi văzută acum la Brașov, în cadrul a două evenimente deosebite, parte din Alpin Film Festival.

Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov va găzdui expoziția de fotografie rezultată în urma acestui proiect. Aceasta însumează peste 50 de imagini, atât în format clasic, cât și panoramic, ce ilustrează frumusețea peisajelor naturale întâlnite în rezervațiile americane, dar și diversitatea faunei.

from to
Scheduled Expoziții