Expoziție | Ovidiu Hrin, Metabildung

26 august - 12 octombrie

Metabildung reunește trei proiecte aparținându-i lui Ovidiu Hrin, designer multidisciplinar și artist caligraf: MUR-MUR, Crazy A.I. și VORTEX.

MUR-MUR Designul typo-grafic tratează litera, gestaltul scrisului. Gândită cu un scop anume – să fluidizeze parcurgerea unui volum mare de text sau să faciliteze cititrea de la distanță mare a unui cuvânt, să simplifice sau să cripteze voit mesajul – totuși, typo-grafia nu poate înlocui niciodată conținutul; poate să îl ajute sau să îl saboteze. MUR-MUR interoghează vizual zidurile urbane, așterne suprafața unde typo-grafia și literatura se întâlnesc pentru a da formă nerostitului.

Crazy A.I. Protagonistul instalației este o inteligență artificială inventată, un „beta-version“ acurat, dar virusat de un sarcasm bizar, care prezintă telegrafic, exclusiv verbal, lucrări de design din portofoliul Ovidiu Hrin/Synopsis.

Experimentul de cunoaștere, citire și percepție non-conformă pune privitorul deposedat de vederea lucrării în situația de a se mulțumi cu ceea ce i se povestește. Este provocat să-și imagineze lucrarea, să perceapă grafica fără să o vadă, să „citească“ un afiș sau un logo fără a le avea în față, să le „privească“ prin intermediul limbajului.

VORTEX prezintă o selecție de imagini (detaliu și ansamblu, mix amețitor, vârtej de culoare, detaliu grafic, ansamblu compozit de lucrări, vederi din proiecte, vederi de ansamblu, incursiune în proces) ce redau rezultatul și drumul parcurs de la provocare, experiment și emoție, la disciplină, precizie și puritate formală; de la expresivitate, expresie, la funcționalitate, context funcțional; de la hârtie, scriere, la ecran și construcție.

 

 

 

from to
Scheduled Expoziții