Perioada
5 iulie - 4 august 2017
Miercuri, 5 iulie 2017, de la ora 19.00, Centrul Multicultural al Universităţii Transilvania din Braşov (Bd. Eroilor 29, parter) vă invită la vernisajul expoziţiei Mirabila fiinţă a pictorului, sculptorului şi graficianului Lucian Christian Hamsea, originar din Braşov. Expoziţia este organizată de Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov, Tiny Griffon Gallery din Nürnberg şi Primăria Municipiului Braşov. În deschiderea vernisajului, chitarista Helga Leea Cristescu va interpreta Elegia de Johann Kaspar Mertz.
În Mirabila Fiinţă, subiectele devin pur si simplu, dezvoltând o viaţă, o identitate şi o conştiinţă proprii, aparent independente de voinţa artistului, exprimate fiind prin mijloacele limbajului plastic. Nu putem vorbi despre o temă sau o idee de la care să fie dezvoltată prezenta expoziţie, ci despre o colecţie reprezentativă a unor imagini pline de forţă şi marcate de ductul caracteristic lui Hamsea, colecţie care devine propunere a unei noi realități. Preluând elemente ludice ale Jocului cu mărgele de sticlă (Herman Hesse), Hamsea conturează pictural „închipuirea vizibilă și ademenitoarea deschidere a porților lumii ideale” , adăugându-i o nouă dimensiune.
Lucian Christian Hamsea, născut la Brașov în 1962, plecat ilegal în Occident cu câteva luni înainte de revoluție, a studiat pictura și sculptura la Academia de Belle Arte Nürnberg și a predat pictură şi studii de artă contemporană la Universitatea Erlangen-Nürnberg și la Academia Națională de Arte Tbilisi, Georgia, care i-a acordat titlul de Profesor Honoris Causa. Este co-fondator şi președinte al Academiei Luciana. Este prezent cu lucrări în multe colecții publice, printre care se numără și Muzeele Vatican, Patrimoniul Național al României prin ambasadele şi consulatele României la Berlin, Sfântul Scaun, München și Accademia di Romania Roma, Muzeul Național Bruckenthal, Muzeul Național al Kârgâzstanului, colecția permanentă Kunsthalle Schweinfurth – Germania, şi în numeroase colecţii particulare din întreaga lume.
Helga Leea Cristescu, elevă a Liceului de Muzică „Tudor Ciortea”, e laureată a numeroase concursuri naţionale şi internaţionale de chitară clasică. A concertat, printre altele, la Serile de Chitară şi Gala extraordinară a chitariştilor în afirmare (Stagiunea Muzicală „Iosif Sava”, Palatul Şuţu, 2015-2016), la Pleven Guitar Festival (2016) şi la Recitalul Cameral „Tineri artişti şi măiestria lor” (2017).
LUCIAN CHRISTIAN HAMSEA
MIRABILA FIINȚĂ
Curator: Dr. Cristina Simion, Tiny Griffon Gallery Nürnberg
5 iulie - 4 august 2017
Intrarea liberă