Zeuții

Joi, 23 martie 2023, ora 19:00

Centrul Multicultural al Universității Transilvania - Bd. Eroilor nr. 29, Rectorat

Chamber Jazz la Universitatea Transilvania prezintă

Iordache | voce, saxofon, percuție, compoziții

Diana Miron | voce, vioară, violă

Albert Tajti | pian

Florin Dumitrescu | versuri, recitare la piesa Verde crunt.

Tavi Scurtu | baterie

Ami Crișan | backing vocals

Vasilia Stoichkova | backing vocals

Zeuții, albumul prezentat în acest concert, a fost inspirat de câteva poeme scrise de  Florin Dumitrescu, majoritatea apărute în cartea sa Dodii. Albumul face parte dintr-o trilogie începută în 2019 cu Suita Titan și dedicată cartierului bucureștean cu același nume. Punctul de pornire a fost chiar poemul Zeuții, cel mai lung dintre ele, iar albumul a fost înregistrat în condiții de izolare aproape totală în decursul anilor 2020, 2021 și 2022. Mihai Iordache a cântat la voce și s-a acompaniat la pian electric, saxofon, percuție și blockflote. Fiica sa, Medicine Madison, a cântat la vioară și vioară tenor. Florin Dumitrescu a recitat poemul Verde crunt, iar vocalista de jazz Diana Miron a înregistrat vocile feminine. Colajele foto îi aparțin lui Medicine Madison și în cea mai mare parte fac parte din grafica albumului.

Iordache - voce, saxofon, percuție 

În 1993 a înființat, împreună cu textierul Florin Dumitrescu, la inițiativa acestuia, formația de punk rock Sarmalele Reci, pentru care a compus mai multe melodii care au devenit destul de cunoscute şi a avut primele concerte în afara țării. După trei albume şi mai multe schimbări de stil, a părăsit formația în 1999.

După 1999 a colaborat în diferite formule cu pianistul Harry Tavitian şi cu cântăreața Ada Milea, apoi, de-a lungul timpului, cu contrabasistul Vlaicu Golcea, chitariștii Sorin Romanescu, Dan Mitrofan și Oigăn (Kumm), bateristul Tavi Scurtu etc. A înregistrat albumele Axis Mundi (cu Harry Tavitian şi Orient Express), Absurdistan (cu Ada Milea), 11 (Live at Green Hours) (cu formația East Village a lui Vlaicu Golcea).

În 2003 a fost cooptat în formația clujeană de rock Kumm și tot atunci a scos primul album de jazz sub numele de Iordache, Friday, avându-l ca invitat pe trombonistul american Tom Smith, urmat după doi ani de albumul Dissipatin’. Ambele albume conțin, cu câteva excepții, compoziții proprii. În 2004 a înregistrat, în duet cu Harry Tavitian, albumul numit Balcaz. Alături de Kumm, de Harry Tabitian sau împreună cu propria forțaie a susținut concerte în România, Ungaria, Germania, Italia, Cheia, Elveția, Turcia, Austria, etc. În această perioadă a înregistrat cu formația proprie, Iordache, trei albume de jazz funk: One Life Left (2012), Garden Beast (2013), Two Hours in June (2016), cu saxofonistul american Alex Harding şi apoi, singur, Organic Natural (2017), unde cântă exclusiv la păpădii, frunze și percuție.

Diana Miron - voce, vioară

Diana Miron (n. 1989) este o artistă cu un lung parcurs de muzică clasică/contemporană, căutând prin aceasta manifestarea unui spațiu mereu nou. Proiectele sale includ compoziție de soundtrack și sound design pentru spectacole de teatru, film, vocal coaching, ateliere de lucru și instalații performative.

Miron colaborează cu artiști români și internaționali precum compozitoarea Charo Calvo, artistul performativ Olivier de Sagazan, coregraful și regizorul Wim Vandekeybus, muzicienii dedicați artei sonore contemporane și experimentale precum Blixa Bargeld cu care colaborează pe coloana sonoră a filmului Touch Me Not regizat de Adina Pintilie, câștigător Golden Bear Berlinale 2018. Cântă alături de muzicologul/bas-clarinetistul Tim Hodgkinson, percuționiștii Chris Cutler, Maurice de Martin, pianiștii Maya Dunietz și Mircea Tiberian, chitariștii, curatorii și compozitorii Stephen O’Malley și Oren Ambarchi etc.

Albert Tajti - pian

Compozitor și pianist de jazz, Albert Tajti se află pe scenele festivalurilor de jazz românești și ale evenimentelor culturale din ultimii 10 ani, lucrând alături de unii dintre cei mai mari muzicieni și interpreți. Interesul său pentru muzica nouă și sound-uri noi l-a determinat să exploreze o gamă largă de genuri muzicale în colaborările sale: funk, afrobeat, electro și hip hop. Dincolo de proiectele multiple în care se implică, își dezvoltă propria lui colecție de compoziții pentru proiectele sale viitoare și se alătură anual taberei de jazz Icon Arts, pentru a preda.

Florin Dumitrescu – autorul versurilor, recitare

Ca textier, debutează pe albumul Timpuri Noi din 1992, pe care își face debutul de saxofonist și prietenul său, Mihai Iordache. Împreună cu acesta, înființează în 1993 Sarmalele Reci, formație al cărei unic textier este de 30 de ani. Începând cu 1998, compune textele mai multor hituri ale grupului Direcția 5. În 2014, devine textier pentruPasărea Rock (Baniciu, Kappl și Lipan, cărora le este recomandat ca fiind „cel mai bun epigon al lui Șerban Foarță”). Compune deopotrivă texte de ethno-rock (trupa RIT), jazz (Iordache, Jazzappella, Ninigra) și folk (Dan Manciulea). Ca poet, publică din 1996 încoace trei volume individuale și apare în diverse antologii și volume colective.

Tavi Scurtu - baterie

Tavi Scurtu este un toboșar și producător de beat-uri, cunoscut pentru colaborările sale cu trupe și artiști ca B.A.U., Norzeatic si Khidja, Aievea, Iordache , A-C Leonte, The Jam Community și mulți alții.

Ami Crișan – voce

Ami Crișan a colaborat cu trupa Kumm și cu trupa Moon Museum, alături de care a și înregistrat albumul From No To Nowhere.

Vasilia Stoichkova – voce

Vasilia Stoichkova este studentă la Facultatea de Muzică a Universității Transilvania din Brașov, având-o ca profesoară pe vocalista de jazz Luiza Zan.

Medicine Madison - grafică

Medicine Madison este artistă vizuală interdisciplinară care activează în domenii precum fotografie, pictură, film, design și nu numai. A absolvit de la departamentul de Fotografie și Video al UNARTE.  Lucrările sale se află în colecții private din România, Italia, Grecia, Israel și Statele Unite. A avut numeroase expoziții personale și de grup. În 2021 a câștigat premiul "Luis Bacalov" la Bellaria Film Festival în Italia, cu documentarul artistic "Suita Titan". A realizat coperțile pentru majoritatea albumelor Iordache, dar și pentru alți muzicieni români notabili. În 2016 a început să studieze vioară clasică, iar în 2022 a înregistrat părțile de vioară și vioară tenor pe albumul Zeuții.

Intrarea este liberă.

Pentru rezervări, vă rugăm să ne trimiteți un mesaj la cultural@unitbv.ro

 

Scheduled Chamber Jazz Concerte