Mircea Tiberian | Pian
Marta Hristea | Voce
După aproape 20 de ani, Marta Hristea si Mircea Tiberian s-au reîntâlnit în 2017 pentru a cânta la Festivalul de la Gărâna.
Împreună, își propun o explorare sonoră in terra incognita muzicală - o aventură în care folosesc sisteme de navigare din jazzul contemporan si folclorul universal.
Marta Hristea este o cântăreață pop convertită la muzica improvizată. După o scurtă colaborare cu Doru Caplescu, care s-a materializat în câteva turnee cu staruri ale muzicii ușoare și câteva premii internaționale, Marta l-a cunoscut pe Mircea Tiberian în 1996, întâlnire care i-a schimbat complet traiectoria artistică. În 1998, au înregistrat albumul Villacross Passage, care a fost premiat de revista Actualitatea Muzicala și este un disc de referință în muzica de jazz vocală din România.
Non Entropy este următorul disc important al Martei, înregistrat împreună cu Sorin Romanescu și Vlaicu Golcea, precum și Electric Brother, formulă în care muzicienii au concertat pe scena festivalului de jazz din Montreux. Proiectul Aievea, fondat de Vlaicu Golcea și Electric Brother, și cele doua discuri ale grupului, Scared of Jazz și Cinema, s-au bucurat de succes în România și în numeroase țări europene în care grupul a concertat.
Marta a absolvit conservatorul din Rotterdam, Olanda, în 2009, și este stabilită în Marea Britanie, unde concertează pe scena locală.
Mircea Tiberian este pianist şi compozitor de jazz. Discografia sa ca leader numără peste 20 de albume. Actualmente este conferenţiar la Universitatea Națională de Muzică Bucureşti, unde coordonează secția de jazz/pop. „Pianistul Mircea Tiberian este o figură emblematică a jazzului românesc, cu o carieră muzical-academică prodigioasă. A avut o influență marcantă asupra scenei de jazz și, prin numeroasele sale studii și eseuri, a contribuit la înțelegerea ei teoretică. De-a lungul carierei sale de 40 de ani, Tiberian a cântat alături de muzicieni de jazz de primă mână din România și nu numai. Educat în tradiția clasică, pianistul a urmat linia energică și intelectuală a expresivității instrumentale trasate de McCoy Tyner și Thelonious Monk în procesul cultivării propriei voci instrumentale. Aceasta din urmă se distinge printr-o combinație de claritate a tonului și subtilitate sugestivă care întrețin o dinamică perfect echilibrată” (Adriana Carcu, „All about jazz”).
