Bienala Europeană de Poezie. Ediția a VII -a. Solace and Solitude

Period

7 - 8 noiembrie 2025

 

În zilele de 7 și 8 noiembrie 2025, între orele 17.00 și 21.00, vă așteptăm la Centrul Multicultural la a șaptea ediție a Bienalei europene de poezie organizate de Facultatea de Litere a Universității Transilvania, intitulată Solace and Solitude.
Bienala de poezie propune la fiecare ediție un concept ales în raport cu contemporaneitatea cea mai stringentă pentru a reafirma relevanța poeziei ca artă a curajului de a explora și exprima realitatea înainte ca aceasta să se configureze în discursul public.
După experiența feminității (2013), afinitățile intergeneraționale (2015), imperativul nesupunerii (2017), sentimentul naturii sau „kosmophilia” (2019), medierea existenței prin tehnologie (2021) și apartenența noastră la grupuri sau comunități (2023), ediția din acest an explorează multiplele forme de consolare pe care le poate oferi poezia, în actul scrierii sau al lecturii ei, atunci când deschide spații reflexive sau, dimpotrivă, ne ajută să ne conectăm la ceilalți.
Invitații acestei ediții sunt: Crina Bega (RO), Iustin Butnariuc (RO), Francisca Camelo (PT), Ruxandra Cesereanu (RO), Rita Chirian (RO), Nichita Danilov (RO), Andrew Davidson-Novosivschei (RO/US), Florin Gherman (RO), Iya Kiva (UA), Marko Pogačar (HR), Simona Sigartău (RO), Ana Tcheishvili (GE), Andreas Unterweger (AT), Alexandru Vakulovski (MD), Závada Péter (HU). Performance: Avin Ahmadi (IR/AT)
Parteneri: Centrul Cultural Austriac, Ambasada Portugaliei în România
Lucrarea care stă la baza imaginii Bienalei de anul acesta îi aparține artistului Johannes Hugo Stoll (Future Granpa's Secret Recipe), artist in residence al Universității Transilvania din Brașov.

from to
Scheduled Evenimente Expoziții