Acestui întuneric distrugător | spectacol-poem

Perioada

4 mai  2023

Joi, 4 mai, de la ora 19.00, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov, va avea loc o reprezentație specială a spectacolului-poem „Acestui întuneric distrugător”, ce îmbină poezia și teatrul, pornind de la texte ale poetei Angela Marinescu cuprinse în volumele „Jurnal scris în a treia parte a zilei” și „Intimitate”.

„Acestui întuneric distrugător” a avut premiera pe 8 aprilie, la Teatrul Odeon din București, după care a fost jucat la București și la Iași. Spectacolul este inițiat și produs de actrița Iulia Georgeta Popescu, cu sprijinul AFCN și este parte a unei trilogii dramatice lansate în anul 2022 cu spectacolul „NO RA – femininul norilor”, dedicat poeziei Norei Iuga ( care a fost de asemenea jucat la Centrul Multicultural) și care va continua, în 2024 cu un spectacol dedicat liricii Martei Petreu.

„Poeții buni sunt precum anticorpii. Atunci când este ceva rău în corpul social, ei sunt generați pentru a neutraliza infecția”, spunea Ion Mureșan, iar lirica Angelei Marinescu, cu un timbru distinct în poezia feminină contemporană, confirmă aceste cuvinte.

„Știu și știm că Angela Marinescu e o mare poetă, nu credeam că se poate face o dramatizare din opera ei. Se poate! Și încă foarte bine! Marea găselniță a spectacolului este să rupi ființa feminină în două, să faci un balans între un eu feminin și un eu masculin care coexistă. (…) Angela Marinescu a fost încântată de spectacol, a mărturisit asta publicului. Nu-i stă în fire Angelei Marinescu să fie încântată, dar spectacolul redă, cu fidelitate și farmec, esența poeziei sale, o poezie în care lumina vine după întunericul ce pare etern. Iar bucuria – mai frustă sau mai sofisticată – face loc îngânduratului.” – nota publicistul Ovidiu Șimonca, după premiera din 8 aprilie.

Echipa artistică și de realizare a spectacolului

Dramatizarea: Mihai Ignat (poet, dramaturg)

Regia: Lorena Zăbrăuțanu

Distribuția: Iulia Georgeta Popescu, Alexandru Pribeagu

Scenografia: Maria Nicola

Sound design: Andrei Mihai

Mișcarea scenică: Alexandru Pribeagu

Consultanța artistică: Angela Marinescu

"Prin conceptul regizoral mi-am propus să fac portretul unui singur om împărțit în două. Nu spun personaj, pentru că nu există personaj în acest spectacol. Există doar un om în care sunt cuprinse două jumătăți ce dialoghează, se ceartă, își pun una alteia întrebări și își dau răspunsuri. O parte feminină și o parte masculină ale aceluiași 'eu', care se urăsc și se iubesc deopotrivă. Fiecare dintre noi ne urâm și ne iubim pe noi înșine; am putea spune că suntem într-o relație complicată cu propria ființă." – Lorena Zăbrăuțanu, regizoarea spectacolului

Angela Marinescu a publicat peste 15 volume de versuri, un volum de eseuri, precum și un „Jurnal scris în a treia parte a zilei”. În bibliografia sa, pe lângă poezie, mai figurează și câteva antologii editate în țară sau în străinătate, în limbile engleză, germană, poloneză. A primit numeroase premii pentru creația sa: premiul „Nichita Stănescu” (1990), Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1996 şi 2000), Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia (2004); a fost prima laureată a Premiului Național „George Bacovia” în 2017. În aprilie 2018, la Varşovia în cadrul Zilelor Poeziei UNESCO a fost lansată antologia de poezie contemporană românească şi poloneză cu titlul „Poduri/Mosty” care cuprinde poeme semnate de zece poeți din România şi zece din Polonia, Angela Marinescu regăsindu-se pe lista poeților români. În cadrul Festivalului EUROPALIA, 2020 – ediție dedicată României, Angela Marinescu a participat, la Bruxelles, alături de alte câteva dintre cele mai reprezentative poete contemporane, la dezbaterea intitulată „De la force poetique. Quatre cinq poetes roumaines”.

Reprezentația va avea loc în prezența poetei Angela Marinescu, a poetului și dramaturgului Mihai Ignat și a regizoarei Lorena Zăbrăuțanu și va fi urmată o sesiune de întrebări și răspunsuri.

Parteneri și asociați: Teatrul Odeon, Muzeul Național al Literaturii Române, Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov, Facultatea de Litere din cadrul Universității București, Facultatea de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” Târgu-Mureș, Facultatea de Litere și Arte a Universității Lucian Blaga Sibiu, Uniunea Studenților din România, Asociația O lume pentru toți

Parteneri media: BookHub, Ziarul Metropolis, Muze și arme, Radio România Cultural, Zile și nopți, Revista Cultura, Revista Timpul, România Pozitivă, Hermannstädter Zeitung

Intrarea este liberă.

Pentru rezervări, vă rugăm să ne trimiteți un mesaj la cultural@unitbv.ro

*****

Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Scheduled Alte evenimente Evenimente