Miercuri, 15 noiembrie 2017
Centrul Multicultural al Universității Transilvania - Bdul Eroilor nr. 29, Rectorat
George Dumitriu | Chitară, Violă, Vioară
Mattia Magatelli | Contrabas, Chitară Bas
Kristijan Krajnčan | Tobe, Violoncel
În Proverbe, George Dumitriu îmbogățește repertoriul trioului cu elemente din folclorul oral și muzical românesc. Noul album este conceput în jurul a patru proverbe rostite de bunica compozitorului, redate ciclic și integrate în improvizații dinamice de „broken grooves” și „loop-uri multi-layered”.
Cei trei muzicieni (România, Italia, Slovenia) s-au cunoscut la Groningen, în nordul Olandei, și au concertat împreună în săli prestigioase precum Bimhuis Amsterdam, Konzerthaus Berlin sau la festivaluri precum 12Points (Dublin), Akbank Jazz (Istanbul) sau la Gărâna Jazz. Fundația pe care grupul DUMItRIO construiește este jazzul, însă arhitectura este alcătuită din elemente de muzică clasică, post-rock, alternativ, electro, folclor, fusion, iar improvizația și dinamismul sunt caracteristici nelipsite din concertele trioului.
Chitaristul și violonistul băcăuan George Dumitriu, actualmente profesor de chitară jazz la Conservatorul din Amsterdam, a studiat arta improvizației în Olanda și în New York cu muzicieni recunoscuți internațional: Adam Rogers, Mike Moreno, David Gilmore, Ben Monder, Jesse van Ruller. A susținut turnee și concerte la Muziekgebouw, Concertgebouw (Amsterdam), Porgy&Bess (Viena), Flagey Hall (Bruxelles) și a colaborat cu Peter Herbolzheimer, Brussels Jazz Orchestra, Francesco Bearzatti. Experimentează fuziuni de genuri muzicale și procesare electronică în duo cu Sanem Kalfa (câștigătoarea Montreaux Jazz Vocal Competition 2010), pentru care lucrează și în calitate de compozitor.
Mattia Magatelli este un autodidact în studiul contrabasului și unul dintre cei mai importanți basiști italieni din noua generație. A concertat în săli prestigioase precum Blue Note, Auditorium în Roma, Teatrul Franco Parenti, Press Club și a participat la evenimente importante cum ar fi Milanese Break in Jazz, Jammin in the Garden și Festivalul Lago Maggiore Jazz. A cântat alături de muzicieni recunoscuți internațional: Franco Cerri, Guido Manusardi, Gianni Cazzola, Enrico Intra, Billy Cobham, Alex Sipiagin, Mark Gross, Owen Hart Jr., Carlo Atti, Pietro Tonolo, SantePalumbo, Tony Arco, Giulio Visibelli.
Semifinalist al prestigioasei competiții Thelonius Monk din Washington, bateristul sloven Kristijan Krajnčan a învățat să cânte la violoncel la vârsta de 6 ani. Studiază bateria la Liceul de Muzică din Ljubljana și la Prins Claus Conservatorium (Groningen, Olanda) cu Owen Hart Jr. (SUA) și Ralph Peterson (SUA), iar în 2008 merge pentru un semestru la New York, unde studiază cu bateriști de renume mondial precum John Riley, Joey Baron și Richie Morales. Participă în diverse proiecte ca lider (Kristijan Krajncan Contemporary Jazz Ensemble) și ca sideman (Klee Quartet, Stageband Big-band, Big-band-ul Prins Claus Conservatorium, Annegus Teerhuis Trio).