Conferința națională Opera lui Gheorghe Crăciun

28 aprilie 2017, orele 9:00-19:00

Organizat o dată la cinci ani, evenimentul își propune să ofere de fiecare dată noi perspective și interpretări ale textelor semnate de prozatorul, teoreticianul, eseistul, diaristul și, nu în cele din urmă, profesorul Gheorghe Crăciun.
De la ediția precedentă (2012), accesul la fondul literar Gheorghe Crăciun a crescut substanțial prin proiectul de publicare deopotrivă a textelor cunoscute și a celor inedite din arhiva scriitorului, inițiat de fiica scriitorului, Oana Crăciun, și de criticul literar Carmen Mușat în cadrul seriei de autor de la editura Cartea Românească/Polirom. Proiectul editorial restituie în primul rând configurația originară a laboratorului de creație, unitatea și varietatea temelor și obsesiilor crăciuniene, evidențiind extrema mobilitate a fragmentelor care s-au desprins, la publicare, din ansamblul lor inițial, intrând în alte raporturi, la fel de semnificative ca cele gândite la început de scriitor. Extrem de provocatoare, această dinamică internă se revelează acum pentru prima dată, dezvăluind în același timp și relațiile mai largi pe care opera lui Crăciun le are cu contextul socio-cultural al apariției lor și, prin conceptul propus de fiecare volum, cu istoria receptării. Cele șase titluri publicate până acum în cadrul seriei, Acte originale/ copii legalizate (2014), Mecanica fluidului (2014), Compunere cu paralele inegale (2015), Scriitorul și puterea (2015), Doi într-o carte (fără a-l mai socoti pe autorul ei) (2016) și Imagini, litere și documente de călătorie (2016) reflectă anvergura angajării existențiale și culturale a scriitorului, coerența proiectului de regândire a literaturii dar și a locului și rolului intelectualului umanist în lumea contemporană.
Ediția din ianuarie 2017 va marca 10 ani de la dispariția scriitorului brașovean și va include în programul său, pe lângă vernisajul unei expoziții de lucrări de grafică Gheorghe Crăciun la Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov, și lansarea ultimelor două volume din seria de autor, Doi într-o carte (fără a-l mai socoti pe autorul ei) și Imagini, litere și documente de călătorie.

Scheduled Conferințe